Copilul pesimist versus copilul optimist de Crăciun. O lecție despre oportunități
Vine Moș Crăciun la copilul pesimist și la copilul optimist.
La vederea cadoului său, copilul pesimist începe:
– Nu e exact ce îmi doream eu. Mi-a adus o mașinuță, dar nu e modelul pe care îl voiam. Nu are nici culoarea și nu e nici de dimensiunile pe care mi le doream.
În schimb, copilul optimist spune:
– Foarte frumos, eu sunt foarte mulțumit. Mie Moș Crăciun mi-a adus un cal.
Copilul pesimist întreabă:
– Cum adică un cal? Păi unde e calul?
– De fapt, mi-a lăsat o balegă sub brad, dar sunt sigur că, dacă e o balegă, trebuie să fie și un cal pe undeva.
Dincolo de metafore, câți dintre noi nu ne-am trezit într-una dintre situațiile de mai sus? Când depindea doar de noi ca, pentru a merge mai departe, să ne schimbăm atitudinea și să ne uităm la o situație de aparentă „criză” și ca la o oportunitate, o ușă spre altceva? Nu degeaba chinezii scriu cuvântul „criză” alăturând două semne: pe cel care înseamnă „pericol”, dar și pe cel de „oportunitate”.
Așa stau lucrurile și în negociere și în orice situație care implică riscul unui conflict. Desigur, în mod ideal, nimănui nu-i convine să negocieze; negocierea în sine pornește de la o situație de tensiune între nevoile tale și nevoile unei alte persoane, dar apoi depinde cum te raportezi la lucruri. Poți să privești din perspectiva „iar trage x de mine, iar trage de preț, mai vrea și nu știu ce condiții” etc. Dar poți să vezi în asta și o posibilitate de a crea valoare, de a câștiga mai mult și tu, și el din situația nou apărută.
Vă dorim ca în anul următor să fiți copilul optimist ca atitudine. Să vă uitați la lucruri cu creativitate și dorința de a găsi soluții. Să vedeți în negociere o oportunitate de a câștiga mai mult, nu o tragedie.
Sărbători frumoase și liniștite!
Echipa Leverage