Jocuri de putere pe scena politică actuală din România. O analiză de negociere

foto: Mihai Angiu

Spunem mereu că fiecare dintre noi are nevoie de negociere într-o măsură sau alta în aproape toate situațiile cu care ne confruntăm, indiferent că este vorba despre interacțiuni profesionale sau personale. Contextul politic actual ne-a oferit chiar recent (și se pare că ne va oferi în continuare, pentru că lucrurile sunt departe de a fi încheiate) un exemplu clasic în care două tabere au nevoie de negociere pentru a rezolva un conflict.

Nu vom insista foarte mult asupra detalierii contextului. Suntem convinși că știți cu toții despre ce este vorba – pe scurt, avem de-a face cu două blocuri, Puterea și Opoziția (generic vorbind; prin Opoziție înțelegem inclusiv societatea civilă), în contextul adoptării controversatelor OUG 13 și a legii grațierii. Așa cum v-am obișnuit, nu vom trata politic sau partizan situația. Ne interesează să observăm, mai degrabă, ce mesaje de putere au fost transmise de o parte și de alta, dar și ce dirty tricks au fost puse în mișcare și ce greșeli au fost făcute. Încheiem cu câteva „învățături” generale despre ce ne arată acest conflict despre negociere într-un sens mai larg.

Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai puternic din țară? Mesaje de putere transmise

Puterea a câștigat cu un proces spectaculos alegerile electorale. Așa că e firesc că unul dintre primele mesaje de putere de care s-a folosit a fost chiar acesta: „am câștigat alegerile, putem face ce vrem noi”. Dar orice putere corupe și se poate duce către abuz. Deci victoria nu e neapărat un cec în alb pentru tot ce urmează ulterior. Totuși, mesajul foarte puternic transmis a fost „uite câtă lume are încredere în noi”. Un lucru de care Puterea s-a folosit cu succes a fost reprezentat de facilitățile fiscale acordate diverselor categorii socio-profesionale, ceea ce a transmis că se dorește respectarea cât mai rapidă a programului guvernamental electoral elaborat. Mesajul a fost susținut în repetate rânduri: „noi vrem să facem treabă, ne grăbim să facem ce am promis”.

De cealaltă parte, un mesaj în sine a fost numărul impresionant de oameni care au ieșit să protesteze în Piața Victoriei, ceea ce a generat niște emoții foarte puternice, un răspuns mult mai puternic decât se așteptau inițial cei care au inițiat proiectele de legi. De asemenea, așa numita „trezire din letargie” a Președintelui a venit ca un alt punct forte. Acesta a făcut câteva mișcări suplimentare de putere, cum ar fi prezența neașteptată la Guvern, prezidarea ședinței CSM-ului pentru prima dată de când este președinte, propunerea și declanșarea referendumului ș.a. Deşi până la acel moment, i se reproşa neimplicarea suficientă în problemele interne de stat, Klaus Iohannis a reuşit să reafirme convingerile şi poziţia conturată încă din campania electorală din 2014, aceea de combatere şi condamnare a actelor de corupţie.

sursa: www.facebook.com Floriana Jucan

Cu stângu-n dreptul. Greșeli de negociere 

Desigur, au fost și mutări greșite, care au iritat ambele părți și au îngreunat ajungerea la un acord. De partea Puterii, o greșeală a fost ironizarea taberei protestatarilor. Manifestațiile au fost luate peste picior uneori chiar prin mișcări puerile cum ar fi imaginea cu procentele obținute de principalele partide electorale suprapuse peste tricolorul realizat de protestatari în Piață. Mai ales pentru că o astfel de ironizare a venit de la vârfurile Puterii și într-un context în care se știa că cealaltă tabără a dat dovadă de multă creativitate și abilități superioare de comunicare în social media, astfel că gestul a agitat o dată în plus spiritele și-așa destul de inflamate.

Apoi, toate discuțiile pe marginea unor subiecte ca „protestul nu are autorizație” sau „este ilegal să vii cu copiii la protest”, respectiv „te chem la poliție pentru că ai ridicat o dronă și ai proiectat mesaje pe clădirea BRD-ului” au adus și ele un deserviciu stării de fapt.

Pe de cealaltă parte, dezorganizarea a fost una dintre cele mai mari greșeli ale taberei adverse – atât în ce privește Opoziția privită ca partide politice, cât și Piața în sine. Partidele politice parlamentare (PNL, PMP, USR) ar fi putut capitaliza mai bine pe această luptă electorală și nu au făcut-o, iar explicațiile pentru această inacțiune pot fi doar speculative: mulți spun că interesul lor real și ascuns este chiar ca aceste legi să treacă. În ce privește mișcarea din Piață, poți să te enervezi, să refulezi, să te prinzi în energia puternică astfel creată, dar în momentul în care nu poți spune clar „uite ce vrem, iată care sunt cererile noastre”, lucrurile devin problematice.

sursa: INQUAM PHOTOS Octav Ganea

Nici exagerarea Președintelui de a capitaliza la nivel politic pe situația existentă nu a făcut bine taberei Opoziției. De exemplu, atunci când a ieșit în timpul demonstrației de la Cotroceni să stea de vorbă cu protestatarii care scandau împotriva lui, dar a plecat după nici 5 minute fără să ia realmente o acțiune, abordarea lui n-a transmis un mesaj de putere. K. Iohannis putea beneficia mai mult de această strategie dacă îi invita pe reprezentanții mișcării să îi prezinte cererile într-un cadru organizat. În schimb, nu a făcut decât să transmită „am vrut să ies, dar nu am avut cu cine, așa că plec acasă”. Același lucru e valabil și pentru ieșirea lui în mijlocul protestatarilor fără un mesaj clar. Ori ies și am ceva de spus, ori e mai potrivit să aprob mișcarea pe canalele media, fără să mă duc în Piață ca fiind îndreptățit de cererile oamenilor.

A juca murdar sau dirty tricks în negocierea Putere – Opoziție

Principalele capcane care au fost întinse de ambele părți au fost dezinformările. Fie că au fost transmise prin televiziuni partizante sau în mediul online, încercările de manipulare au existat cu siguranță (de la „radiațiile” din apropiere de Piața Victoriei până la faptul că „95% dintre protestatari nu au citit textele de lege” sau la sumele primite „de om și de câine”).

Apoi, un alt dirty trick este simularea de dezbatere a legilor. E greu de crezut că s-a dorit realmente o dezbatere, în condițiile în care nu s-a găsit o sală mai mare de 40 – 50 de locuri (!). Avem de-a face cu transparență doar cu numele. Se observă și tehnica „salamului feliat” – pentru că era greu de crezut că vor trece și legea grațierii, și cea a abuzului de putere dintr-un foc, atunci hai să trecem ce e urgent și restul să trimitem în Parlament.

Care pe care. Concluzii

Departe de a se fi încheiat, situația actuală ne arată mai multe lucruri importante despre negociere.

#1. Ambele părți se concentrează mai mult pe conflict și prea puțin pe interes.

#2. Niciuna dintre părți nu pare să aibă o alternativă reală la ceea ce vrea să obțină. Cum vor continua lucrurile dacă cererile nu se materializează așa cum își dorește fiecare tabără? De exemplu, se abrogă legea, cade un ministru. Atât? Ce mai urmează? O cerere ar fi putut fi demisia celor care au propus aceste legi, dar asta nu s-a întâmplat.

#3. Tabăra susținătorilor proiectelor de lege ar trebui să aibă grijă la păstrarea relației și a transparenței. Pe termen lung, daunele s-ar putea să fie majore. E evident că modalitatea de abordare și felul în care au fost adoptate aceste proiecte au fost cel puțin la fel de deranjante cu conținutul în sine al acestora.

Situația sensibilă în care sunt cele două tabere e de urmărit în continuare. Iar discuția despre negociere rămâne deschisă.