Peru – Ecuador: negocierile în cazul celui mai lung conflict din emisfera vestică
În istoria internațională, conflictul dintre Peru și Ecuador ocupă un loc semnificativ: atât prin prisma duratei sale – fiind vorba despre cel mai lung conflict armat dintre două țări din emisfera vestică –, cât și din punct de vedere al particularităților acestuia. Vorbim, în cele din urmă, despre un conflict între două state cu o cultură similară și cu populații care împărtășesc o limbă, o religie predomiantă și chiar anumite dificultăți economice comparabile.
Totuși, timp de sute de ani, mărul discordiei pentru Peru și Ecuador a fost reprezentat de un teritoriu aflat la granița dintre cele două și amplu disputat de ambele. În mod evident, însă, conflictul era într-o mai mare măsură legat de orgoliile celor două țări decât de potențialul regiunii – jungla amazoniană –, care nu avea nici resurse importante și nici nu era populată. Deși aveau toate premisele ajungerii la un acord, reprezentanții celor două țări nu au reușit pentru mult timp să colaboreze pentru a aduce pacea în zonă.
Momentul alegerii lui Jamil Mahuad ca președinte al Ecuadorului a fost, însă, unul care promitea cu hotărâre o schimbare de poziții. O parte importantă din campania electorală a lui Mahuad fusese direct legată de dorința de a încheia conflictul care dura de prea mult timp. În acest sens, noul președinte ales l-a adus pe post de consilier pe fostul său profesor de la Harvard, precum și directorul Progam on Negotiation, Roger Fisher.
Sute de ani de conflict. O strategie de negociere
Întrebat de Fisher cum planifica să își onoreze promisiunea, președintele peruvian se gândea deja la cum va merge la întâlnirea cu Alberto Fujimori, președintele ecuadorian, și îl va convinge pe acesta să renunțe la conflict.
În acest context, Roger Fisher a acceptat să se implice, cu trei condiții:
- să nu fie de partea vreuneia dintre tabere, ci să fie perceput atât de Ecuador, cât și de Peru ca un mediator. Fisher se concentra deja pe un interes mai mare – nu era vorba despre cine câștiga și cine renunța la poziția sa, ci despre un obiectiv comun: aducerea păcii. Astfel, Fisher s-a întâlnit deopotrivă și cu președintele Peru, pentru a afla și a înțelege și perspectiva acestuia, lucru esențial în ajungerea la un acord.
- să se caute implicarea celeilalte părți, nu impunerea în fața ei. Directorul Program on Negotiation l-a sfătuit pe președintele ecuadorian să se orienteze spre a colabora cu tabăra cealaltă și a-i acorda un alt rol. Astfel, Mahuad pornea la drum cu o altă atitudine: Ai 8 ani de experiență ca președinte al unei țări puternice. Am 8 zile la conducere. Ce crezi că ar trebui să facem ca să încheiem acest război?
- să se trimită mesaje puternice către toate părțile implicate. În acest sens, s-a născut o fotografie foarte puternică, ce a fost difuzată în mass-media. În imagine, erau surprinși cei doi președinți, însă nu într-o ipostază obișnuită protocolului de până atunci. Dimpotrivă, cei doi reprezentanți erau surprinși consultându-se și colaborând, unul lângă celălalt, la lucru. Această fotografie transmitea mai multe mesaje foarte importante pentru populațiile celor două țări: se putea colabora, exista un parteneriat în acest sens și se făceau pași semnificativi. Era timpul ca războiul să fie lăsat deoparte, prin căutarea unor soluții de ambele părți. Iar liderii erau cei care dădeau un exemplu, luând inițiativa.
Câțiva ani mai târziu, se semna tratatul de pace care încheia unul dintre cele mai sensibile cazuri de negociere de la nivel internațional. Iar în 1999, Jamil Mahuad îi oferea personal lui Roger Fisher cea mai importantă distincție de onoare a statului ecuadorian, pentru contribuția sa esențială la instaurarea păcii între Peru și Ecuador.