Valoarea generată în întâlnirile online și cele fizice
Relativ de curând un nou club de Go s-a deschis în București. Având pasiunea acestui joc încă din copilărie și impulsionat de lucrurile văzute în social media, m-am decis să le fac o vizită – să văd cu ochii mei dacă lucrurile sunt la fel de frumoase ca-n poze.
Nu mai fusesem la un club de Go din anii ’90, când mergeam la casa de cultură a studenților, duminica, unde informal (cred) un grup de “ciudați” se adunau să joace câteva partide. În rest, am continuat să joc online, beneficiind și de comoditatea de a juca oricând, cu jucători din toată lumea și putere de joc relativ apropriată de a mea.
Câteva lucruri m-au izbit încă de la prima vizită și nu pot să nu constat similitudinea cu viața reală de business.
Perspectiva este diferită
Să joci Go online este diferit de jocul față în față; lucru dat nu de complexitatea jocului, care rămâne aceeași, ci de perspectiva avută la masa de joc.
În online, tabla de Go – care constă într-un caroiaj de 19×19 linii – este vizibilă integral, în permanență. Nu se mișcă și e similară, de exemplu, unei table de șah văzută pe un ecran de calculator.
Datorită poziției la masă, în jocul față în față, rareori ai aceeași perspectivă, aceeași imagine de ansamblu. Trebuie să faci un efort suplimentar, să schimbi unghiul din care privești pentru a număra corect liniile de intersecție sau pentru a evalua direcția de joc dată de poziția pietrelor de pe tablă. Astfel, poți evalua posibilele influențe date de grupurile de pe tablă și strategia folosită.
Realitatea din spatele ecranului e diferită de prezența fizică. Perspectiva din online e denaturată față de realitate. În viața de business, chiar dacă ne-am obișnuit cu întâlnirile online și ni se par mai comode, perspectiva dată de întâlnirile fizice ne poate șoca nu de puține ori. La întâlnirea reală ai surprize de natură fizică (persoana din față este mai înaltă, scundă, slabă etc) sau comportamentale (e mai serioasă, mai glumeață sau mai emoționată) decât păruse anterior la întâlnirea de pe calculator.
Cu toate astea, deal-ul pe care îl fac, îl fac cu persoana fizică, nu cu imaginea ei de pe calculator. Schimbă perspectiva, chiar dacă e mai puțin comod, pentru a înțelege mai ușor clientul din fața ta și realitatea acestuia.
Relația construită este umană
Când joc Go pe calculator, joc cu un user care rareori are o poză la profil. Chiar dacă eticheta jocului presupune ca aceștia să se salute la începutul partidei sau să-și mulțumească la sfârșit, nu întotdeauna acest lucru se întâmplă.
La jocul față în față, jucătorii se văd în permanență. Își strâng mâna la început sau la sfârșit de partidă. Nu dispar în timpul jocului fără să știi dacă au pierdut conexiunea de internet sau sunt invidioși că pierd partida.
În întâlnirile de business fizice oamenii se privesc în continuu pe toată durata acesteia, camerele nu sunt oprite sau oamenii nu dispar, revenind apoi cu scuza: “nu am înțeles ultimele câteva minute, conexiunea a fost foarte slabă”. Nici nu sunt îmbrăcați business doar de la brâu în sus, pentru că oricum doar asta se vede.
Credibilitatea e diferită pentru că oamenii se privesc în ochi atunci când își strâng mâna, iar ochii sunt oglinda sufletului.
Energia e diferită
Chiar dacă pare un text luat din rețelele de socializare, energia grupului e diferită. Nu ești doar tu și un alt user în jurul tablei de joc, ci este un grup de oameni într-o sală. Jucătorii au putere de joc diferită și, implicit, la sfârșit analizează diferit modul în care a decurs partida, oportunitățile pierdute sau greșelile făcute. Oportunitățile de învățare și de dezvoltare se înmulțesc.
În online, analiza partidei tocmai încheiate o faci de multe ori de unul singur, încercând să identifici o modalitate mai bună în care ai fi putut juca. Involuntar, ajungi însă să repeți multe dintre greșelile pe care tocmai le-ai făcut; iar asta pentru că greu poți depăși nivelul de înțelegere pe care îl ai asupra jocului.
La club, multe dintre ideile de îmbunătățire a strategiei de joc vin de la jucătorii cu experiență mai bogată. Ei îți oferă o altă perspectivă – o altă modalitate de abordare a acelorași situații de joc. Ai parte de un mentorat informal pentru a-ți dezvolta abilitățile. O abordare nouă aduce rezultate îmbunătățite.
Întâlnirile de business sunt mai seci, mai sărace în online. Fizic, fără să existe neapărat un mod de lucru organizat, specific, oamenii împărtășesc mai ușor ideile, le leagă în discuție altfel, iar oportunitățile de business se înmulțesc. Ideile se ciocnesc unele de altele și nu de puține ori participanții construiesc plecând de la ce spune altcineva. Nevoile descoperite sunt mai numeroase, iar modalitățile creative de a le acoperi cresc. Implicit crește valoare generată de întregul grup.
Evaluarea întâlnirilor este făcută, din nou, prin propriile paradigme și modele mentale, pe care le-ai avut și înainte de acestea. O minte clară, din exterior, neimplicată emoțional, te poate ajuta de multe ori în negociere să ai o perspectivă nouă, care să aducă rezultate îmbunătățite.
Jocul online poate părea mai confortabil, poate părea că economisește timp sau energie pentru a fi organizat. Pălește însă ca valoare, prin comparație cu jocul fizic, într-o sală de club. Lucru valabil, probabil, și în viața de business, indiferent că vorbim de întâlnirile cu clienții, furnizorii sau colegii de birou.
Despre cum ne ajută sau ne încurcă negocierea virtuală, am mai scris noi în trecut aici, iar cei de la Program on Negotiation aici.